Mai am atat cat am

Nu mai am timp sa traiesc o alta viata,
iar cat mai am e subtire ca firul de ata,
intampin zorii ca si cum ar fi ultima mea zi,
si-mi ascund lacrimile varsate printre poezii.

Nu mai am timp nici sa-mi scriu alta prefata,
paginile-s scrise aproape toate,pe fiecare fata,
mai e loc doar pentru final,o pagina cu chenar,
si vre-o doua trei inaintea ei presarate cu chihlimbar.

Nu mai am timp nici sa mai caut norocul,
au trecut anii cand ascultam batrana cu ghiocul,
mai am atatia cati or fi, mai multi sau mai putini,
mi-s albe tamplele si-am inceput a-mbatrani.

Dar timpul nu mi-a masurat si speranta,
de unde si pana unde tine ata,
si nici nu mi-a scris nicaieri c-am incetat,
sa sper ca timpul ramas nu mi-e incorsetat.

Timpul doar trece si eu tin pasul cu el,
rugineste ceasul iar eu nu sunt din otel,
dar cat mi-a ramas mai mult sau mai putin,
voi cauta pocalul cu vin, nu mai am timp
pentru venin.

Si mai am inca doar pentru mine,
timpul meu nescris inca pe hartie,
si mai ceva ce-mi apartine,
scrise-ntr-un colt, doua cuvinte,
doar pentru mine.

    V.P.