Am onoarea sa tac

Minte-ma, vei privi adevarul,
injoseste-ma,i-ti voi arata resect,
umileste-ma,eu te voi onora.
Ma poti rani
dar,nu ma poti birui.
Ma poti dezonora
sau chiar ingenunchea.
Eu, in tacerea mea,
voi rezista.
Nu voi cersi, nu voi implora,
ci voi tacea.
Tu, doar vei saraci existenta,
de frumusete.

Tacerea neputintei
impotriva ta.

Ravnesti la ceva
ce nu-mi poti lua,
nestiind ce anume
mi-ai putea lua.
Ma urasti pentru ceva
ce nu poti avea

nestiind ce anume
am eu de sunt asa.
Si de-ai putea m-ai sfasia
de-ar fi ceva in carnea mea,
sa-mi iei pentru-nfruptarea ta.

Mai multa demnitate
e in tacerea mea.

Cuvinte de-as sadi
in cel mai sterp pamant
ar rasari ceva
mai repede decat
ai intelege tu
ca nimeni si nimic
in lumea asta mare
nu poate stapani
ceva ce numai unii
primit-au la nascare,
si aceea se numeste
onoare.

Am onoarea sa tac.

Autor: Beleaua

sursa: internet

,,— Din depărtate vremi, oamenii sunt de acord că sfinţenia este suprema valoare, înălţimea ultimă ce o poate atinge o fiinţă umană. Eliberarea de păcat, purificarea în iubire şi abandonarea în milă, zâmbetut receptiv pentru orice act de viaţă sunt expresii ale sfinţeniei, cărora oamenii nu le-au refuzat niciodată, admiraţia. Cu toate acestea, aproape nimeni nu doreşte să devină sfânt, iar în fondul lor toţi oamenii refuză sfinţenia ca o pacoste. Înşişi sfinţii au avut un regret ascuns după lumea răpită de sfinţenia lor, ei înşişi s-au îndurerat de sublima lor catastrofă. Nu cred să fi existat cândva vreun sfânt care să nu fi considerat, în ceasuri amare lucide, sfinţenia ca o cădere. Omul iubeşte mai durabil şi mai persistent vulgaritatea decât sublimul. Numai idealul îi dă senzaţia de anomalie.
  Femeia n-a atins culmi decât în sfinţenie. Oamenii adoră sfintele. Întrebaţi însă pe oricine, în clipa lui de sinceritate absolută, pe cine preferă, dacă ar trebui să aleagă între o curvă şi o sfântă?,,

Emil Cioran - Cartea Amagirilor

Amnezie totala, o liniste dementiala,
tacerile arunca cuvintele in univers,
scenarii intr-o lume paralela,
amnezie totala, ecoul tacerii nu are sens.

Randuri doar randuri

Sunt in locul in care sunt pentru ca asa am vrut,  sunt alaturi de oamenii langa care am vrut sa fiu,
libertatea de a alege e a mea, fiecare gand, fapta sau cuvant sunt doar alegerile mele. Ce nu pot controla, ce nu depinde de mine este nasterea si moartea, rasaritul si apusul.Ce nu pot controla eu controleaza timpul.
Universul intreg este un singur cuvant....timp.E un timp pentru toate, timp pentru a naste, timp pentru a muri, timp pentru a te hrani, timp pentru a respira, timp pentru a merge, pentru a vorbi, pentru a vedea, pentru a simti.Gandurile, faptele, cuvintele, chiar si bataile inimii .....au timp.

Nu stiu daca toate aceste ganduri ma coplesesc acum in preajma Floriilor.Ziua de Florii a avut mereu influenta asupra mea.De Florii ma bucur si ma intristez, eu-l meu ratacind intre cele doua stari pana tarziu in noapte cand constientizez ca saptamana patimilor a inceput.Floriile vin cu toata bucuria vietii, pomii infloriti, iarba frageda, cantecul vesel al pasarilor, glasul vantului neobosit si imbratisarea rasaritului cand soarele cu blanda lui atingere te face sa simti ca esti viu.Totul este viata, pamantul traieste, insusi aerul parca zambeste. Astfel vin Floriile dar in acelasi timp vad si asfintitul, vad florile ofilite, copacii goi, ziua sfarsindu-se, pasarile plecand si timpul parca incremeneste.Totul e inceput si sfarsit.Acea saptamana a patimilor ma tulbura ca de fiecare data.O simt parca, e acolo, atat de aproape. Nu de ea ma tem , nu de timp, ma tem de ceva ce nu are definitie, nici ,,teama,, nu e cuvantul potrivit, e poate o stare de spirit, poate e de la vreme, sau poate....nu stiu, de fapt cred ca stiu, dar nu-mi explic, inteleg dar nu are inteles, e aiurea, parca. Hm.....de-ar sti omul tot ce stie atunci ....ce ar mai ramane de stiut.