Uitarea nu e solutia perfecta

Ultima doza de uitare nu a avut tocmai efectul asteptat.Poate ca nu e ceea ce-mi trebuie.Uitand am lasat loc unei alte sperante.Teama de a nu omora acea sclipire inca din fasa a adus innapoi toate indoielile si intrebarile mele.Ce rost a mai avut uitarea? De moment?Inteleptii spuneau....nu privi in urma, trecutul e trecut, etc......pe naiba, tot prezentul apartine trecutului.Singurul adevar din universul asta este doar prezentul,minimalizat pe cat posibil.Ce am gandit in secunda precedenta deja apartine trecutului.Uitarea e doar o forma de amagire, o incercare de a fugi din incatusarea timpului .Poate doar pierderea memoriei sa fie uitare in adevaratul sens, sau poate o forta mult mai mare ar putea sa-mi arate ce e aceea uitare.

Am uitat si as vrea sa uit si uitarea

Singura solutie pentru a merge mai departe, drogul uitarii.La inceput l-am refuzat, l-am respins plina de repulsie si ura,intr-o lupta  pierduta innainte de a incepe.Apoi, am cedat, doze mici de uitare, umpland golul pe care-l lasa cu prezent.Azi putin, maine putin, apoi dozele au crescut , uitarea si-a intins aripile incertitudinii lasandu-ma sa cad pentru a ma trezi din euforia zborului.Marind dozele efectele secundare au inceput sa dispara, mahmureala de dupa cautand remediu.Dupa o calatorie in paradis pe aripile prea fragede singurul remediu este un alt zbor , alte aripi, alt paradis si uitarea.Ultima doza de uitare .

Am obosit si as vrea
sa ma odihnesc in somnul tau
sa-mi aud soaptele
in gandul tau
sa-mi simt lacrimile
in plansul tau
sa ma adun
in tine.

Nimic

Ma uit in oglinda
nu vad nimic
sa fi uitat cum arat
sau poate am orbit.

Ma uit inca odata
tot la fel,nimic,
imi caut ochelarii
acelasi rezultat,nimic.

Sterg lentilele, si oglinda,
fara efect, tot nimic,
pauza, gol, vid,
oare m-am tacanit?

Imi simt expresia faciala
o nedumerire tampa
am intrebarea pe fata
ce se-ntampla?

Nimic,chiar nimic,
simt raspunsul sub tampla
nu mai poti vedea nimic
pentru ca nimicul se intampla.

Te-mpresoara,te patrunde,
nimic aici si oriunde
un gol, un vid,pana cand
un nimic face nimic din tine.

.Privesc indelung reflexia mea in oglinda timpului si-mi spun ca intreaga-mi calatorie printre cele lumesti e ca o poveste scrisa undeva in marea carte a sufletelor.Sunt un capitol intr- o carte veche in infinita biblioteca a vietii unde intri,mirosul de hartie si praful uitarii te impresoara cu amintiri , privirea-ti  ratacindu-se peste rafturi flamanda si tematoare in cautare de ceva, ceva ce poate umple golurile paginilor din cartea ta.Si dintre toate acele multele o alegi tocmai pe a mea,o carte mica si neinsemnata, cu copertile prafuite si roase de timp.Intre paginile ingalbenite zac ganduri si vise, clipe, zile, ani si povesti, unele mai vesele altele mai triste.Undeva o pagina e incompleta, nu te opri,nu te speria, si acolo  se scrie,probabil acea pagina poarta amprenta ta. .O alta pagina are un colt indoit, nu te teme cineva nu a fost prea atent,am incercat si eu sa-l repar, a ramas semnul de indoit.Pofteste, citeste, sau doar rasfoieste, dar nu-mi rupe paginile nescrise,atatea cate sunt,multe sau putine. Sa nu cauti  raspuns ,intrebari de vei avea sa pui,poate ca e prea devreme sau poate prea tarziu,si nu-ti vor fi de folos.Nu-mi sterge praful de pe coperti,imi sta bine in strai vechi, si nu, nu-mi indoi nici o pagina, fiecare semn lasat imi imputineaza puterile.
Sunt doar un capitol dintr- o carte veche pe un raft prafuit in infinita biblioteca a vietii iar de sunt greu de descifrat aseaza-ma la loc pe raft,

Bat-o vina insomnia
parca-i sora cu melancolia
cand te-apuca nu te lasa
rau e cand ii pici in plasa.

Tot incerc s-o pacalesc
da nu prea o nimeresc
care ai vre-un retetar
pentru-un somn
intr-un pat, nu la gratar

Ne nastem inocenti si nestiutori,
intram pe poarta lumii ca simpli calatori,
de unde venim nu sunt croitori,
suntem goi, viitori creatori,
o speranta noua pe un cer plin de nori.

Miracolul vietii il purtam in noi
pentru putin timp,apoi e gunoi,
de ce? pentru ce? sunt ghicitori,
nu toti pot fi invingatori.

Cand pierdem cautam motive
tapi ispasitori,boli maladive,
e doar o insusire umana
sa pierdem ce ne-a dat natura mama.

Si cum altfel ai putea oare
sa supravietuiesti pe mare
de nu esti un marinar iscusit
te transformi intr-un neispravit.
V.P. 13.10.2014

Compromisul a ajuns la loc de cinste
judecator suprem si impaciuitor
avand o curte de juri la dispozitia sa
si-un singur verdict, asta e, las-o asa.

In lumea asta rece
a fi om e un lux
si gandesti ca omenia
e vre-un dar divin de sus.

Cinstea e o aberatie
ramasa din comunism
daca ripostezi cumva
sigur ai la cap o deformatie.

Respectul de orice forma
a prins mucegai la Antipa
cat despre onoare si alte alea
eheeee, erau candva,
pe vremea lu bunica mea!
V.P.

Nu ma plang ca ma imbrac in toamna
nici ca plansul frunzei ma-impresoara
nici de strigatul cocorilor ce pleaca
nu ma plang, ci doar astept, sa treaca.

Din cenusa toamnei
lacat fara chei
timp in colivii
puzzel pentru vii.