Iubirea inamicul iluziei

Fiecare treapta spre fericire imbracata in iluzii
e cantec de lebada cand pasesti peste ea,
fericirea neputand sa inteleaga rugina toamnei,
din frunze moarte impletindu-si cununa ea.

Cand orizontul alearga sa-ntampine gandul,
pe-obrazul timpului etern scriind legamantul,
vraja ce cuprinde in palme pamantul,
inalta altare iubirii strigandu-si juramantul.

Tanjind fara vina dupa absolutul iubirii,
spaland cu vise treptele implinirii,
repet la nesfarsit aria fericirii
fara sa-i stiu cu adevarat acordurile nemuririi.

In ochii adanci ai sufletului caut infinitul,
ce nu imparte si desparte niciodata,
ancorandu-mi teama de a ma impaca cu gandul,
ca limita fericirii e in infinitul meu.

V.P.

Cautand infinitul

Linistea amurgului aminteste de zbuciumul zilei
veselia rasaritului pierzandu-se in tacerea apusului
in cutia  viselor singuratatea e o iluzie
focul sperantei incalzind cuvintele troienite

Rodul ochilor istoviti de tacere ploua peste suflet,
agonia pustiului din trup insotind lacrima in duet.
cuvintele-si cauta infinitul in vaile cerului,
risipindu-ti clipele pe cararea destinului.

Viata se fardeaza aratand frumuseti divine,
existenta hranindu-se cu propriul hazard,
fructul amintirii ascunde adevarul in sine,
samburele durerii incoltind ca un bastard.

Fericirea semneaza in albumul suferintei,
lasand pescarusul amagirii sa zboare in desertaciune,
frumusetea se reduce la gandul regasirii,
scopul fiind unul singur,mirajul iubirii.

 V.P.

Dincolo de cuvinte

Nu mai sunt cuvinte intre noi,
totul are forma si culori,
sunt trupuri si dorinte trezite,
vorbind doar cuvintele neauzite.

Nu mai e nevoie de cuvinte intre noi,
timpul a hotarat sensul acelui doi,
destinul a prins in valtoarea lui,
strigatul celor doua suflete ale nimanui.

Si nu mai au rost cuvintele-ntre noi,
infinitul le rosteste pentru amandoi,
suntem forme pierdute-n rasarit,
imbratisate de eternitatea gandului nerostit.

,,Emancipare,,

Ti-am luat mandro palarie,
de-aia cu panglici o mie,
sa nu te-arza soarele,
cand prasesti pogoanele.

Ti-oi lua bade si eu tie,
maine alta palarie,
s-asorteze cu a mea,
sa nu-ti fie sapa grea.

Ti-am luat mandro si margele.
de te minunezi de ele,
sa-ti sada bine la gat,
cand duci vaca la pascut.

Ti-ao lua bade si eu tie,
un baston cu baterie,
sa nu te-mpiedici de vant,
cand te-ntorci de la baut.

Da ti-oi lua mandro si ie,
de-aia de iti place tie,
sa o-mbraci duminica
cand la hora oi pleca.

Lasa bade nu cata,
vezi mai bine de-o curea,
sa-ti prinzi nadragii cu ea,
sa nu-i pierzi prin mahala.

Apoi bade dragul meu,
vezi ca vaca-i la muzeu,
si o sa primesti scrisoare,
cu vesti bune de la mare.

Si-apoi sa nu uiti cumva,
pogoanele a le ara,
liber ai duminica,
cand la hora oi pleca.
 semnat,,mandra ta,,

Desertaciune

Cimitirul gandurilor mele  e plin de crucile iluziilor,
iar lacrimile din mine le aud doar urechile surzilor,
e-n firea mea sa complic mereu simplitatea
cand dincolo de aparente regasesc doar realitatea.

Am gustat insetata picatura din raul hazardului,
fara seva implinirii,doar a pacatului,
si-a prins radacini adanci in mine tacerea,
nascand iluzii ce-mi hraneau placerea.

In lumea sperantelor unde credeam ca nu exista ierarhie,
am stat prea mult,si-acolo este nebunie,
intreaga-mi existenta e doar o loterie,
unde speranta e  miza si e una la o mie.

In desertaciune totul e doar valoare,
doar metale pretioase calci in picioare,
si daca nu ai la tine a modestiei licoare,
ti-ai vandut sufletul inca de la intrare.

Visele aliment interzis

Incep sa cred ca ma hranesc cu vise,
ca efemerul e cel ce-mi sopteste din culise,
ca totul e doar impartialitate,
ca ma indepartez incet de realitate.

Ca nimic nu este cum pare de fapt,
ca omul e searbad dar imbracat in frac,
ca poate candva am semnat un pact,
iar azi imi amintesc,dar tac.

Oricum e tardiv sa spun ca sunt treaza,
ca nu ceea ce sunt e ceea ce conteaza,
prefer doar sa spun, a fost un vis,
a scapat din locul unde era inchis.

Vreau doar sa merg

Ratacesc fara ganduri,fara scop,fara adresa,
doar merg,fara sa astept vreo recompensa,
imi ascult pasii atingand caldaramul fierbinte,
nu vreau nimic,doar sa merg inainte.

Nu stiu de cand merg, sunt ore sau minute,
mi se par putine chiar de sunt prea multe,
vreau doar sa merg,asa in nestire,
fara ganduri,fara scop,fara oprire.

Nu vreau sa ajung nicaieri,n-am destinatie,
si nici sa ma intorc nu vreau,nu fac contestatie,
vreau doar sa merg,la stanga,la dreapta,
fara sa-mi pese care-i una si care-i alta.

M-am ratacit,printre gandurile mele,
merg de prea mult timp prin ele.
dar vreau doar sa merg,asa,fara rost,
fara sa caut incertul adapost.

Mi-e teama ca nu voi avea timp sa-mi iau ramas bun,
mi-e teama ca nu voi avea timp sa spun tot ce vreau sa spun,
si mi-e teama ca nu voi avea timp sa-mi ajunga timpul,
mi-e teama de timp fiindca imi ia timpul.

Mi-e teama ca mai tarziu poate fi prea tarziu sau niciodata,
mi-e teama ca timpul se va opri deodata,
si mi-e teama de teama timpului din mine,
teama ca a trecut si teama ca nu mai vine.
    V.P.

Singuri in doi

Intre mine si tine sunt oameni,
nu conteaza de-s multi sau putini,
sunt trecutul si prezentul ,
amprentand cu incertitudine momentul.

Intre mine si tine sunt munti,
ratiunea i-a ridicat,si sunt multi,
orice gand mai naste un deal,
frica cautandu-si piedestal.

Intre mine si tine sunt ape,
iar malurile sunt atat de departe,
trupu-i ostenit de atatea cautari,
ochii abia mai pot privi spre nicaieri.

Intre mine si tine sunt cuvinte,
rostite si nerostite,
taceri intelese de amandoi,
o carte scrisa doar de noi.

Intre mine si tine suntem noi,
speriati si goi amandoi,
imposibil posibil in doi,
tu si eu,doar noi.
V.P.

Pietre,doar pietre

Pietre,doar pietre,reci si sterpe,
nu-mi mai simt picioarele inerte,
in fata mea doar camp de pietre,
caut in intuneric pamantul verde.

Pamantul uscat imi musca din talpi,
semnez pe pietre cu viata in stropi,
o alta piatra ma raneste din nou,
taci,imi sopteste al noptii ecou.

Si tac,indurare nu cer,nu am cui,
si nici n-am sa cersesc mila nimanui,
e drumul ce l-am vrut chiar de e lung si greu,
la capat ma asteapta doar ce e al meu.

Nu,n-am sa ma trezesc,chiar de e un cosmar,
nici ziua nu e altfel,tot pietre,tot amar,
si tot acelasi drum arid si-ntunecat,
incepe de cu zori si nu sfarseste niciodat.

 Altceva

Scanteie, foc,
ganduri la mijloc,
flacara,fum,
cruce in drum,
jaratec,scrum,
ce liniste-i acum.

Tacere,absenta,
prea multa abstinenta,
iluzie,dementa,
timp de penitenta,
cuvinte fara chintesenta,
simpla existenta.

   O bucatica din marele Olimp

Odata cineva m-a intrebat
cat din timpul meu e doar pentru mine,
n-am stiut sa-i raspund atunci
dar acum stiu ca raspunsul e la mine.

Nu. nu l-am irosit,
l-am folosit cum am stiut mai bine,
fara sa gasesc instructiuni de folosire,
sau sa-l resetez cand ceva nu-mi convine.

Acum am un munte de timp,
sunt o bucatica din marele Olimp,
mai conteaza oare cat din el
l-am avut pentru mine, si in ce fel?

Mai am atat cat am

Nu mai am timp sa traiesc o alta viata,
iar cat mai am e subtire ca firul de ata,
intampin zorii ca si cum ar fi ultima mea zi,
si-mi ascund lacrimile varsate printre poezii.

Nu mai am timp nici sa-mi scriu alta prefata,
paginile-s scrise aproape toate,pe fiecare fata,
mai e loc doar pentru final,o pagina cu chenar,
si vre-o doua trei inaintea ei presarate cu chihlimbar.

Nu mai am timp nici sa mai caut norocul,
au trecut anii cand ascultam batrana cu ghiocul,
mai am atatia cati or fi, mai multi sau mai putini,
mi-s albe tamplele si-am inceput a-mbatrani.

Dar timpul nu mi-a masurat si speranta,
de unde si pana unde tine ata,
si nici nu mi-a scris nicaieri c-am incetat,
sa sper ca timpul ramas nu mi-e incorsetat.

Timpul doar trece si eu tin pasul cu el,
rugineste ceasul iar eu nu sunt din otel,
dar cat mi-a ramas mai mult sau mai putin,
voi cauta pocalul cu vin, nu mai am timp
pentru venin.

Si mai am inca doar pentru mine,
timpul meu nescris inca pe hartie,
si mai ceva ce-mi apartine,
scrise-ntr-un colt, doua cuvinte,
doar pentru mine.

    V.P.

   Sunt ce nu sunt

Cand am fost ceea ce sunt cineva a plans
cand am fost ceea ce am fost cineva a ras,
cand sunt ceea ce sunt cineva suspina
cand sunt cine nu sunt cineva are o vina
dar sunt ceea ce sunt,intuneric si lumina
si sunt asa cum sunt din a nimanui vina.

Am obosit prea timpuriu,
nu stiu astazi cine am sa fiu,
e dimineata sau e prea tarziu,
nu-mi pasa sau  nu vreau sa stiu,
e soare sau e prea intunecat,
ce daca, timpul meu a esuat,

Am fost un om ce iubea verdele crud,
acum sunt o umbra cu gandul flamand,
am fost o scanteie ce astepta tacuta,
acum sunt doar cenusa, gura mi-e muta,
am fost ce sunt, ce adevar crunt,
si sunt ce nu sunt, umbra unui gand.

Am fost ce nu stiam ca sunt
acum sunt ce-am ramas sa fiu
am fost ce nu voi mai sti a fi
acum sunt nimic din ce as putea fi,
cine sunt as vrea sa stiu,
sau poate ca nu, nu mai pot decat sa subscriu.
  V.P.

     Geometrie ametita

Cineva se invartea astazi intr-un cerc de foc,
al meu e patrat si bat pasul pe loc,
am incercat cu un triunghi dar am esuat,
prea putine colturi  prea multe raspunsuri de dat.

Geometria asta e grea,pe cuvant de onoare,
iti ameteste neuronul pana nu mai are culoare,
incerc sa impart un truinghi la patru,
si-mi da cu virgula,nu-i patrat, la dracu.

Dar stai sa vezi ca alta-i gaseala,
triunghiul meu e cam de-a valma,
si Domn'Profesor atat de ocupat,
ca nici azi n-am ajuns la nici-un rezultat.

Deci , concluzionam, dupa vreo trei pahare,
ca geometria-i grea, triunghiul patrat n-are,
si ca-mpartit la trei nu iese cum vreau eu,
da metru cub nu-i greu, pe bune va spun , zau.

Ca treaba vine-asa,dupa paharul trei,
al patrule-ai usor numa sa vrei sa-l bei,
si o sa vezi atunci cum aria-n patrat,
e tot ca un pahar numa ca esti prea beat.

Iar daca nu-ti convine de geometria mea,
imparte tu triunghiu-n -patru de-ai putea,
da fara virgula ca nu-mi plac jumatati,
si nici cu radicali ca nu am bani de carti.
    V.P.

    La ceas tarziu

.Privesc indelung reflexia mea in oglinda timpului si-mi spun ca intreaga mea calatorie printre cele lumesti e ca o poveste scrisa undeva in nestiuta carte a sufletelor.Sunt precum o carte in imensa biblioteca a vietii unde intri,mirosul de hartie si vechi te impresoara cu amintiri si privirea ti se rataceste peste rafturi in cautarea povestii tale.Si dintre multele carti o alegi tocmai pe a mea,o carte mica si neinsemnata, cu copertile prafuite si roase de timp.Intre paginile ingalbenite zac ganduri si vise, ani si povestiri unele mai vesele altele mai triste,stau cuminti intre file cuvintele si dorintele ce au fost, ce vor fi.Undeva o pagina e incompleta, nu te opri, raspunsul pentru acolo se v-a scrie intr-o zi.O alta pagina are un colt indoit, nu te teme cineva nu a fost prea atent.Tu doar citeste, sau doar rasfoieste, dar nu-mi lasa pagini nescrise, daca nu ai raspuns pentru intrebarile ce le pui.Nu-mi sterge praful de pe coperti,i-mi sta bine in strai vechi, si nu, nu-mi indoi paginile, fiecare semn lasat i-mi imputineaza puterile.
Sunt doar o carte veche pe un raft prafuit in imensa biblioteca a vietii iar de sunt greu de descifrat aseaza-ma la loc pe raft, undeva e si cartea pe care o cauti,pe aici, pe undeva.

    Tu-mi esti tot ce eu nu sunt

Tu-mi esti soare, tu-mi esti nor,
tu-mi esti vant,sau greul zbor,
tu-mi esti noapte tu-mi esti zi,
tu-mi esti muza-n poezii,
tu-mi esti umbra tu-mi esti ploaie,
tu-mi esti soapta si-alinare,
tu-mi esti gand tu-mi esti dorinta,
tu-mi esti parte din fiinta,
tu-mi esti lacrima si mal,
tu-mi esti dorul de pe val,
tu-mi esti inger si durere,
tu-mi esti glas si-mi esti tacere.
Tu-mi esti sufletul pereche,
peste vise-mi stai de veghe.
Tu esti eu si eu sunt tu,
doua lacrimi intr-un rau.
Doua pietre-n stanca vie,
doua flori de iasomie,
doua suflete hoinare,
doua vorbe de-alinare,
doua drumuri doua sorti,
doua chei la doua porti,
doua vesnice cuvinte,
doua ganduri amortite.

   Doar pot

Pot scrie un cantec, pot incropi un vers,
pot fi uneori intregul univers,
pot fi o Morgana sau gand efemer,
pot fi si femeie sau doar un mister,
pot fi si mama, si sora si neam,
sau doar o floare pe un pervaz la geam,
pot fi si ploaie si vant si furtuna,
pot fi o lacrima,sau doar o nebuna,
pot sa zambesc si pot sa si plang,
pot fi o frunza sau salcie-n crang,
pot fi un vis sau noaptea-nstelata,
dar nu pot fi completa fara tine, niciodata.

Ce trebuie sa se-ntample se va intampla oricum,ceea ce trebuie sa stii vei sti oricum,si ceea ce trebuie sa fii vei fi oricum, fiindca ceea ce exista va exista oricum.

    In alt timp

Franturi de gand scris pe nisip,
intr-un ceas dincolo de timp,
bucati de viata fara prefata,
piese lipsa stadiu de metastaza.

Cine , de unde, cum si-n ce fel,
doar intrebari, acelasi mister,
fatade colorate,fardate,rujate,
nimic mai ireal decat o moarte.

Unde se pierde,unde se duce,
de ce nu se poate opri la rascruce,
de ce vantul bate, de ce ziua trece,
cate-ntrebari, raspunsul e rece.

Bucati de timp pictate pe-o coala,
panza de paianjen imbraca o icoana,
dincolo de ore secundele zbiara,
prezentul devine greaua tiara.

   Eu si pasarea

Sunt doar un calator pe o nava-n deriva,
fara alti pasageri, doar eu
si-o pasare,cu o singura aripa,
dar nu sunt singura
ci suntem doi,
eu, si pasarea,
cu o singura aripa.

Un val ne spala un altul ne doboara,
ziua ne ridica noaptea ne coboara,
scartaitul lemnului batran ne infioara,
biata nava abia se mai strecoara,
dar nu sunt singura
ci suntem doi, eu,
si o pasare cu o singura aripa.

Miros de sare,gust de mare,
ganduri moarte,doar apa,pana departe,
caldura prea mare, frig cu soare,
doar apa, si sare,
infinitul e mult prea mare,
rabdarea nu mai e o incercare,
dar nu sunt singura
ci suntem doi, eu,
si pasarea cu o singura aripa.

 

Ne mintim sufletele, amagindu-ne cu iluzii,
ne mintim trupurile,acoperindu-ne cu carpe,
si ne mintim dorintele,numindu-le sperante,
amagindu-ne mintea cu dejavuuri si confuzii.

Ne ascundem privirea,orbul nu e judecat,
sarac cu duhul e si mutul,de prost e luat,
si-am invatat sa ne ascundem si in pacat,
ca vulturul ce starvuri nu a mancat.

Ne mintim inconstient abisul fiindu-ne continent,
din calitati facandu-ne scuza de imperfect,
defectele devin inamic omniprezent,
prezentul ajunge in trecut fara efect.

Lacate si chei ascund ganduri si vorbe,
interdictii si extreme cu etichete nedemne,
ne mintim din placere,egoism,decadere,
trufie,snobism sau prea multa durere.

Tardiv e gandul ce scapa din lat,
si singur incearca sa rupa tacerea,
falsul a obtinut izbavirea,
potirul cu licoare, are urme de zat.

Femeia,
Diavol sau minune,
pacat sau rugaciune,
trofeu sau amagire.
Ravnita sau dorita,
supusa si umilita,
parsiva ori posesiva,
cameleon sau doar permisiva.
Suava si efemera,
naluca in cetatea eterna,
diafana cu mers de caprioara,
miros delicat de lacramioara,
trup catifelat ca de Morgana,
o lacrima ce-ti picura in palma.

    Real- ireal

In jocul de pe scena virtuala,
noi toti jucam aceeasi piesa rara,
realitate-i una,dar numai cea de-afara,
in fiecare suflet o alta-realitate zbiara,

Cei prea putini o spun,cuvantul e prea scump,
sau unii se trezesc la margine de timp,
si nu le mai raman decat secunde reci
un spectator fidel,o scena peste care treci.

    Dincolo de timp

Traim in lumi diferite,
lumea mea si lumea ta,
intram pe usi diferite,
eu pe a mea tu pe a ta,
dormim in paturi diferite,
eu in al meu,tu in al tau,
pasim pe drumuri diferite,
eu pe al meu, tu pe al tau.

Candva la o rascruce de timp,
cand se certau zei-n Olimp,
am mers pe-acelasi drum intamplator,
am fost pereche calator,
eu pe o parte,tu pe cealalta,
in sens opus nu laolalta,
eu intr-un timp si tu in altul,
eu calator si tu un altul.

Toate au un inceput si un sfarsit,diferenta intre cele neintelese si ...o ceasca goala este ca pe cea din urma o poti umple din nou in cateva secunde...pentru cele neintelese ai nevoie de timp si putere ceea ce niciodata nu ajunge pentru a intelege .

   De ce

Sunt astazi pe o margine de vale,
si-ascult in tacere picatura de ploaie,
incerc sa-nteleg pentru ce.. si de ce,
i-mi sunt atat de grele poverile.

Nu m-am nascut sa am averi si bogatii,
nici loc sa i-mi asez cuvintele tarzii,
ca gandul nenascut eu am ce n-am avut,
iar de ma-mpiedic cad,si-o iau de la-nceput.

Dar timpul trece dusman mi-e fara de vina,
suspinul i-mi imbrac in floare de sulfina,
si mai ascund in falduri o lacrima de-aseara,
lasand sa se mai vada un zambet ca odinioara.

Streasina mi-e cerul acoperis mi-e norul,
casa mi-e pamantul calator mi-e gandul,
vantul i-mi vorbeste, noaptea ma caleste,
dar in pustiul din minte viata sclipeste.

Si tot ma intreb cautand sa patrund,
gandul flamand vrand raspuns prea curand,
pentru ce si de ce traim suspinand,
cand totul se termina mult prea curand.

  Doar un semn

 Cine esti?
O intrebare,
o necunoscuta,
o dilema,oarecare,
exist in fiecare,
fraza,gand sau intamplare.


Stiu ca nu ma placi,
cand exist eu, tu taci,
ti-e teama poate
ca raspunsul doare,
dar dincolo de mine
poti gasi un semn de exclamare,
incearca, nu sunt decat,
un semn , de intrebare.

As vrea sa spun ca nu mai sunt ce-am fost,
dar ar fi doar cuvinte,vorbe de prisos,
nu pot sa ma schimb, sau poate nu vreau,
m-am invatat vietii tribut sa dau.

As vrea sa spun ca nu voi mai gresi niciodata,
dar as minti,nu stiu nici maine ce ma asteapta,
iar daca-ar fi sa spun o vorba inteleapta,
ar fi ca , din greseli omul invata si iarta.

As vrea sa pot spune ca astazi i-mi e bine,
dar iar as minti, nu-mi sta in fire,
si-mi amintesc o alta vorba inteleapta,
prefer adevarul,pot merge dreapta.

Si-as vrea sa pot spune ca nu voi mai fi ce-am fost,
goale cuvinte, ma mint fara rost,
tot eu voi fi si astazi si maine,
impartind gandurile ,eu si un caine.

Candva ma intrebam
De ce mor fluturii?
de ce frumusetea e trecatoare,
de ce lumina vine din soare,
de ce omul moare,
de ce lacrima doare,
de ce ne lovim de pietre in cale,
de ce noaptea e rece si ziua amagitoare?
De ce ma intreb acum cu stupoare,
cine sunt eu oare?

 Fara valoare

Stupida constatare,
scriu azi cuvinte fara valoare,
litere, propozitii,
aberatii, supozitii,
iluzii, false achizitii.

O adunatura de vise,
dorinte nepermise,
ascunse printre randuri
zac mii de ganduri,
trairi orfane
din nimic cautand alinare,
tacerea ramane tacere ,
intunericul nu mai moare.

Calator fara adresa,
zambet fara recompensa,
raspuns fara intrebare,
urme de pasi pe aceleasi culoare,
timp fara chip,doar amanare.

Azi vreau sa uit ca sunt un om banal

Simt uneori c-am obosit,
sa adulmec adierea de vant,
imbracata in mantie de toamna,
cern ganduri pictate intr-o icoana.

Ma prind in jocul frunzelor nebun,
ma-nalt,ma cobor,uit gandul pagan,
dulce-amaruie visare tarzie,
melancolia la tristete ma-mbie.

Azi vreau sa uit ca sunt un om banal,
azi ma voi imbraca in haine de carnaval,
dar nu voi uita chipul sa-mi imbrac,
cu zambetul pe buze din nou eu o sa tac.

Rutina

Intunericul cerului imbraca albastrul divin,
plumb peste senin precum miere peste venin,
ceasornicul din colt anunta ora sapte
secunde scurse prea repede,e noapte.

Becuri economice aprinse in camere goale,
vantul arunca in frig miros de mancare,
oameni ce merg in acelasi sens ,ingusta carare,
undeva o mama i-si striga copiii la culcare.

Un latrat de caine,un apel pe telefon,
o mana-nfrigurata tastand la interfon,
caldura de acasa,o usa repede trasa,
prea tarziu, intunericul e si in casa.

Nuanta sufletului

Te-am zarit , trecand intamplator
privind un chip, pictura fara autor,
expusa de curand la galerie
ce mi-a atras privirile si mie.

In fata lui te simti ingenuncheata,
doar ratiunea te mai tine dreapta,
incerci din rasputeri sa deslusesti
povestea ce-n culori o regasesti

Citesti pe chipui prefacut,
tacerea sufletului mut,
si trista-i nuanta care zugraveste
surasul ce din umbra se zareste.

Privesti tacuta dar auzi strigand,
de dincolo de panza tremurand,
un glas prea trist sa poata povesti,
ce doar in ochiii ei mai poti citi.

Te uiti cu ochii de copil
la ce nu a putut reda artistul,
si stii ca dincolo de panza rece
te regasesti ,intr-o poveste.

Intr-un tarziu, cu dramul de putere ce mai ai
lasand in urma, parfumul florilor de mai
te-ntorci in lumea celor ce cuvanta
pastrand cu tine doar , privirea de pe panza.