Ultimul tren

Ultimul tren ma asteapta astazi in gara
am doar un bilet,si o mica valijoara.
necunoscuta i-mi este destinatia ce-o am,
nu i-mi mai pasa ,urc si ma asez langa geam.

E frig in cuseta , mie mi-e cald,
sunt doar in rochita,dar am si-un sal,
il port cu drag de aproape un an,
si-l iau cu mine peste sufletul hoinar.

In mica valijoara am o singura comoara,
doar doua cuvinte rostite intr-o seara,
si un manunchi de poze facute intr-o vara,
poate de aceea e atat de usoara.

Biletul meu are numai un drum,doar dus,
caci pentru intors nu am avut indeajuns,
nu se plateste-n bani si nimeni nu mi-a spus
ca sufletul iti dai sa te intorci pan-la apus

Dar mie nu-mi pasa,eu l-am vandut de mult,
pe o calatorie la care am visam in gand,
si daca nu ma-intorc nu-mi pasa nici atat,
in urma n-am lasat nici lacrimi nici pamant.

E timpul sa plec,nimeni nu-mi spune ramai,
nici pentru mine nu plang, ochii nimanui,
i-mi pun valijoara alaturi,langa inima mea
in ea am tot ce vreau,prima iubire si ultima.

 

M-ai croit pe jumatate,
jumatate de zi,jumatate de noapte,
jumatate de soare,jumatate de nor,
jumatate de cer,jumatate de zbor,

Te intreb acum,

unde e cealalta jumatate?

Traiesc pe jumatate,visez pe jumatate,
dorm pe jumatate,exist pe jumatate,
totul se reduce doar la jumatate,
i-mi lipseste,cealalta jumatate.

 

Doar ganduri, gandurile mele

E atata liniste ca-mi pot auzi gandurile
unele striga,unele rad,altele plang,
unele ard,unele mor,altele ma inving,
dar sunt doar ganduri, gandurile mele,

Incerc sa mi vorbesc,eu,mie,
si ma aud,ce cruda ironie,
dau vina pe toamna si pe melancolie,
dar simt nevoia astazi sa vorbesc cu mine.

Un gand i mi spune,e semn de nebunie,
se vede ca te duci pe alta galaxie.
ei da, si ce,de parca-ti pasa tie,
tu i-mi vorbesti azi mie, asta ce semn sa fie.

Cat de putin traiesc...fluturii

Izvor de culoare vie,efemera faptura,
timpul pentru tine e doar picatura,
cand i-mi dai de stire ca te-ai nascut,
invata-ma sa ma bucur de al vietii sarut.

Aduni frumusetea din fiecare floare.
si nu-ti pasa ca soarele pentru tine moare,
simbol al vietii si mortii tu esti,
suflare de muribund,suflet intors pe pamant.

Cu gratia-ti divina si zborul extravagant,
poetii te-au elogiat,pictorii te-au pictat,
motiv de inspiratie,gingasa creatura,
pe aripi porti iubire si lacrima cea pura.

Imbratiseaza-ma tacere

Ma doare moartea din frunze,
si goliciunea copacului,
glasul vantului trist,
saruta pamantul intr-un vis.

Ma doare norul si ploaia din el
imbraca albastrul in cenusiu,
strigatul lui nu vreau sa-l stiu
imbratiseaza-ma tacere ,liniste sa fiu.

Ma doare pasul si urma ce-o regasesc,
conturulu-i din minte iar ii vorbesc,
ma doare si glasul si verdele pustiu,
umbra-mi se pleaca,o salcie as vrea sa fiu.

Astazi nu pot sa-ti cant,
 mi-e arcusul flamand,
si caut un loc sa ma ascund,
sa nu-l mai aud de tine vorbind.

As sparge clepsidra timpului meu

Privirea-mi se aseaza peste timp,
vrand sa opreasca firul de nisip,
secunda ce se pierde,
minutul ce trece,
 poate chiar ora,
sau noaptea prea rece.

 Incerc sa asez timpul la loc,
dar in zadar,totul e doar un joc,
pot incerca orice,si apa si foc,
nisipul se scurge oricum,nu am noroc.

 As sparge clepsidra timpului meu,
sa iau inapoi ce am dat,sa fiu eu,
dar stanca e astazi clepsidra mea,
nimic innapoi nu o sa-mi mai dea.

Mai stau privind-o pret de o secunda,
sau poate un minut,
astept sa se mai scurga,
ma tot gandesc,ce-ar fi sa o intorc?
degeaba,
nisipul nu se mai aseaza in acelasi loc.

Am cerut universului intr-o vara

Am cerut universului intr-o seara,
sa ma opreasca,sa nu mai fiu hoinara,
sa-mi acopere golul din suflet,
sa nu mai vars lacrimi,cand aud un cantec.

Am cerut universului intr-o vara,
sa-mi ia de pe umeri greaua povara,
sa nu mai ascult glasul vantului,
sa nu mai joc dansul cuvantului.

Si i-am mai cerut,intr-o alta noapte,
sa-mi ia si aripile,sa nu mai zbor departe,
 in vise amestecate sa nu mai cer dreptate
caci pentru suflet lege nu-i tiparita-n carte.

 Ma tem ca universul meu e prea departe,
si n-am strigat,ci i-am vorbit in soapte,
ma-ntreb de vreau sa ma auda sau e greu,
sa tii ascunse-n taina,cuvintele,cum le tin eu.

Sunt doar un val

Sunt un val,starnit de furtuna,
la mal ma frang,ma scald in lumina,
pamantu-l sarut,caldura lui m-alina,
si iarasi sunt val,in aceeasi furtuna.

Ma-nalt peste gand,adusa de vant,
din verde culoare,ma nasc tremurand,
duc astazi departe,pe creasta-nspumata,
iluzii si vise,poveste-nvolburata.

Sunt doar un val,starnit de-o furtuna,
la mal ma frang mereu,placandu-ma umila,
pamantul mi-e astazi greu,si nu ma alina,
sunt iarasi un val,in aceeasi furtuna.

Poveste a timpului scurs

Adie vantul rece,
firav miros de iarna
un nor stingher ce trece,
mai e putin din toamna

Pe banca noastra,astazi,
sta o batrana doamna,
asteapta in tacere,
strivind o frunza-n palma.

 Privesc innapoi zambind,
la timpul ce-a trecut,
Mie teama parca uneori,
sa nu uit,acel inceput,

Din ceasul clepsidra nisipul
prea repede se scurge,
Si timpul ma doare,
si clipa parca-mi plange.

In lacrimi fugare ascund azi amintiri,
Simt urma pasului tau,mereu aceleasi trairi,
Ecoul clipei,strabate dincolo de mine,
Pustie e strada,si noaptea iarasi vine.

Prin haina subtire,prea larga pentru mine,
simt frigul cum ajunge,si se strecoara-n vine,
 ma las in voia lui si parca mie mai bine,
sa ma cuprinda as vrea,si gandul sa mi-l ia,

 Privesc catre banca,e acolo,
asteapta, batrana mea doamna,
strivind frunza moarta,
si-o alta poveste a timpului scurs,
sub fruntea plecata de griji s-a ascuns.

Noaptea cuvintele-mi nu dorm

Noaptea cuvintele-mi nu dorm,
 fiindca in mintea mea
ar insemna sa mor.
 Noaptea cuvintele-mi soptesc,
doar doua vorbe,
,,te iubesc,,
 Noaptea cuvintele-mi amintesc,
 ,,cineva undeva te iubeste,,
nu uita.
 Noaptea cuvintele-mi vorbesc,
 si ma alinta cu o stea,
,,esti iubita mea,,
Noaptea cuvintele-mi sunt grai,
,,orizont inmultit cu nemarginit,
totul la puterea infinit,,

Imbraca-ma in gandul tau

Imbraca-ma in gandul tau
 Imbraca-ma in toamna, si-n focuri aramii,
in suierat de vant si-n ploile tarzii,
imbraca-ma in noapte si-n vise innaripate,
apoi in zi si-n nemurirea unei soapte.

Imbraca-ma in uitare,in albastra culoare,
in cantec de iubire,si in nemarginire,
imbraca-ma in suspine si in dor de tine,
apoi in clipe,si in statornica amintire.

 Imbraca-ma in cuvinte,fara vesminte,
 in taceri vorbite,in strigate mute,
 imbraca-ma in verde,in lacrima de nor,
apoi,cu gandul tau,imbraca-ma,usor.

Iubesc cuvintele

Iubesc cuvintele si jocul lor uneori lenes, alteori voluptos si amagitor...uneori calde , alteori tari ca o stanca , fara culoare si poezie, fara insemnatate si fara pic de armonie. Iubesc cuvintele ..pentru tot ce ele mi pot oferi...pentru libertatea sufletului meu, pentru candoarea lor , parfum si intelepciune , pentru dansul lor ametitor atunci cand vorbesti, pentru speranta cladita din vorbe...frumos asezate..si atat de echilibrate...in marea lor nestiinta incercand sa ajunga acolo unde cineva le aude, le citeste, le simte, le da valoare si caldura,uneori... cu intentia vie de a se face auzite alteori ...doar..pentru simplul fapt ca cineva le a rostit...apoi... s au ratacit. Un zambet fugar ma face sa ma gandesc la litere...la fiecare in parte...la ce inseamna pentru mine ..pentru altii...pentru noi cei ce rostim cuvinte.I mi imaginez fiecare cuvant ..cuminte si tacut..dar nu pentru mult timp...incerc sa l fac sa rada...i mi zambeste fugar...stie ca il plac...stie ca in mintea mea are forma lui bine definita...si locul lui stabilit.Ar vrea sa iasa la lumina...sa si caute calea spre ce l ce l a rostit ,stie ca e un ratacit.Dorinta lui de eliberare are uneori atata putere, scotandu si farmecul la vedere, incercand sa imbrace diverse forme ale imaginatiei mele in speranta ca totusi il voi rosti si v a pleca mai departe ...scapand de incatusarea mea, ducand si altcuiva alinare prin frumusetea lui. Sunt mii si mii de cuvinte de care nu ma pot lipsi, de care am nevoie, iar egoismul meu le poate elibera doar pe hartie, sub forma propriei mele plasmuiri, fara incondeieri si fara echilibru , doar asa cum eu le percep...cum eu le vad...cum mintea mea le aseaza, le imprastie si apoi le aduna. Le simt uneori navalnice arzand in foc, le aud strigatul , dorinta , neputinta,ma ard si ma dor, ma sufoca dar stiu ca sunt doar cuvinte...sunt vorbele celor ce le au pierdut...vorbe rostite de mult...dar sufletul meu ..ramane mut..nu vreau sa le pierd...nu vreau sa le uit, acum sunt ale mele ...i mi apartin, le iubesc.

I-mi adun bucatelele de suflet si le asez peste mine, mai gasesc printre ele si mici farame din tine, e un joc incomplet,un puzzle al vietii sfaramat, lipseste o piesa,o farama de suflet fara pacat.

,,Poti darama un oras, arde o carte, zgaria o marmura: nu poti sterge urma unui cuvant intr-un creier,,