sa ma opreasca,sa nu mai fiu hoinara,
sa-mi acopere golul din suflet,
sa nu mai vars lacrimi,cand aud un cantec.
Am cerut universului intr-o vara,
sa-mi ia de pe umeri greaua povara,
sa nu mai ascult glasul vantului,
sa nu mai joc dansul cuvantului.
Si i-am mai cerut,intr-o alta noapte,
sa-mi ia si aripile,sa nu mai zbor departe,
in vise amestecate sa nu mai cer dreptate
caci pentru suflet lege nu-i tiparita-n carte.
Ma tem ca universul meu e prea departe,
si n-am strigat,ci i-am vorbit in soapte,
ma-ntreb de vreau sa ma auda sau e greu,
sa tii ascunse-n taina,cuvintele,cum le tin eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu