nu-mi mai simt picioarele inerte,
in fata mea doar camp de pietre,
caut in intuneric pamantul verde.
Pamantul uscat imi musca din talpi,
semnez pe pietre cu viata in stropi,
o alta piatra ma raneste din nou,
taci,imi sopteste al noptii ecou.
Si tac,indurare nu cer,nu am cui,
si nici n-am sa cersesc mila nimanui,
e drumul ce l-am vrut chiar de e lung si greu,
la capat ma asteapta doar ce e al meu.
Nu,n-am sa ma trezesc,chiar de e un cosmar,
nici ziua nu e altfel,tot pietre,tot amar,
si tot acelasi drum arid si-ntunecat,
incepe de cu zori si nu sfarseste niciodat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu