,,— Din depărtate vremi, oamenii sunt de acord că sfinţenia este suprema valoare, înălţimea ultimă ce o poate atinge o fiinţă umană. Eliberarea de păcat, purificarea în iubire şi abandonarea în milă, zâmbetut receptiv pentru orice act de viaţă sunt expresii ale sfinţeniei, cărora oamenii nu le-au refuzat niciodată, admiraţia. Cu toate acestea, aproape nimeni nu doreşte să devină sfânt, iar în fondul lor toţi oamenii refuză sfinţenia ca o pacoste. Înşişi sfinţii au avut un regret ascuns după lumea răpită de sfinţenia lor, ei înşişi s-au îndurerat de sublima lor catastrofă. Nu cred să fi existat cândva vreun sfânt care să nu fi considerat, în ceasuri amare lucide, sfinţenia ca o cădere. Omul iubeşte mai durabil şi mai persistent vulgaritatea decât sublimul. Numai idealul îi dă senzaţia de anomalie.
  Femeia n-a atins culmi decât în sfinţenie. Oamenii adoră sfintele. Întrebaţi însă pe oricine, în clipa lui de sinceritate absolută, pe cine preferă, dacă ar trebui să aleagă între o curvă şi o sfântă?,,

Emil Cioran - Cartea Amagirilor