Scotocind dupa zei

S-a invechit mobilierul in suflet
ferestrele incaperilor le-am uitat inchise,
se mai aude doar un ecou
imbacsit de prafurile vietii.

Lacrimi neplanse mor
lucruri ce le-am iubit se sting,
inima schiteaza semne nevazute de imbratisare
pe tablele ursitei se scrie in negru.

La capatul gandurilor
e mai multa banalitate decat la inceput.
curatat de suspine nocturne
regasesc timpuri uitate in mine.

Norii se destrama
renasc azururile peste mari
nedefinirea cerului e o povara
neputinta de a fi albastru omoara.

Nenorocul e la el acasa
cugetul e-ndoliat
sperantele ridica spanzuratori
pentru flori.

Monotonia e religie,
filozofii s-au refugiat
ingrop cerul in mine
scotocind dupa zei in cimitire.
V.P.